Ploua cu durere-n cimitir

Pantofii mei rosii loveau puternic placile de bazalt ale cararii.Ploaia rece imi spala fata plina de taieturi si zgarieturi care se infectasera.Mi-am dat jos sacoul negru.
-" Chiar ...doare ! Ma vei ascunde iar printre picaturi sincronizate?"

Ratacise ca deobicei,pana ce ajunse in acel loc.Un sentiment straniu ii spusese parca unde se afla,insa nu-l lua in seama.Cel putin nu de la inceput.
Continua sa mearga pe aleile pietruite,atingand din cand in cand pietrele din jur pentru a se orienta.

Am observat-o.
-"Sau ma vei ascunde la pieptul ei alb?"

Se opri in cele din urma,sprijinindu-se descurajata de una din pietrele de marmura alba,si strangandu-si ca deobicei genunchii la piept.Incepu sa asculte cu atentie in jur,atenta la orice fosnet usor.

Probabil nu auzi cand m-am apropiat de ea.
-Nu conteaza de ce ai venit aici .Esti trista?

Ii recunocu imediat vocea si isi ridica privirea,afisand un zambet sters.
-Nu stiu,murmura ea usor.

Mi-am lipit fruntea de a ei apoi am cuprins-o.
-Iti e atat de frig.

Abia in acel moment realiza cat de reci ii erai mainile si picioarele,precum si faptul ca de cateva inute incepuse sa tremure .
Isi lipi obrazul de al fetei,respirand usor.

I-am atins fata.
-Iti lipseste ceva.

-Poate,murmura ea.Poate ca imi lipseste lumina ...

-Eu vreau sa fiu ca tine.De ce?Sa nu mai vad cum ...mor.

-De ce spui asta?Despre ce vorbesti?intreba ea incurcata.De ce sa mori ?repeta cutremurandu-se putin.

-Eu sunt un vampir nemuritor insa totusi , am un inel pe deget care daca nu il port mor.

Nu intelese,asa ca se ridice usor,sprijinindu-se de marmura sidefie si isi apropie mainile de ale fetei.Ii cauta inelul pe deget si,imediat ce simti metalul rece,isi retrase mana.

-Intelegi? Este un izvor de energie pentru mine.

Dadu scurt din cap,in semn ca a inteles,insa ramase din nou tacuta.
-De ce mi-ai spus asta?intreba in cele din urma in soapta.

-Sa nu cumva sa te intrebi de ce am murit ,caci nu mai e mult.

-De ... de ce?intreba din nou simtindu-si de aceasta data trupul cuprins de un tremur.

-Orice metal rugineste,cu exceptia aurului. Si in plus , a inceput sa ma stranga.

-Atunci ... nu poti face chiar nimic?

-Nu. E mai bine , urasc sa ma gandesc ca poate voi trai mereu ,simtind iar si iar cum incep noi decenii si secole.

Isi lasa capul in jos,murmurand ceva greu de inteles si inclestandu-si degetele in marmura mormantului.

Mi-am lipit buzele de fruntea ei apoi i-am sarutat-o.
-Dar chiar si dupa ce nu voi mai fi , vei ramane la fel pentru mine.

-Si pentru ce?Nu vezi?E inutil!izbucni fata ridicandu-si privirea si afisandu-si ochii inlacrimati.

-De ce plangi? am intrebat calma privind-o cald